În conformitate cu normele UE, dacă produsele pe care le cumpărați se dovedesc a fi defecte sau dacă nu arată ori nu funcționează conform descrierii, vânzătorul trebuie să le repare sau să le înlocuiască gratuit. Dacă acest lucru este imposibil sau vânzătorul nu poate repara/înlocui produsele într-un termen rezonabil și fără inconveniente semnificative pentru dumneavoastră, aveți dreptul la o rambursare integrală sau parțială. Întotdeauna aveți dreptul la o garanție minimă de 2 ani din momentul în care ați intrat în posesia produselor.
Garanția de 2 ani începe de îndată ce primiți produsul.
Dacă un defect devine evident în termen de 1 an de la livrare, nu trebuie să dovediți că acesta a existat încă din momentul livrării. Se pleacă de la principiul că defectul exista, cu excepția cazului în care vânzătorul poate dovedi contrariul.